Costum cu vesta

/Costum cu vesta

Costum cu vesta

Vesta pentru costum este o piesă esenţială în garderoba bărbatului modern.

Iniţial, a apărut în secolul al XVII-lea ca şi componentă a costumului, însă după cel de-al doilea Război Mondial, a devenit din ce în ce mai populară, fiind purtată şi fără costum.

Cu toate acestea, alături de un costum arată cel mai bine. Iar în perioada în care temperaturile sunt mai ridicate, vesta îţi poate oferi un look respectabil fără să fie nevoie să mai porţi sacou.

Este important să ţii cont de culoarea costumului, atunci când alegi să completezi cu o vestă.

În cazul în care deţii deja un costum din 3 piese, renunţă la sacou şi poarta doar vesta cu pantaloni de costum. Va arăta foarte cool. Poţi adăuga şi o cravată pentru un plus de elegantă. Ţine minte că există pe piaţa multe modele de veste cu buzunar, care îţi vor permite accesorizarea cu o batistă de buzunar. În cazul batistei, alege orice culoare şi imprimeu doreşti, însă nu aceleaşi ca cele ale costumului. Astfel, vei da dovadă că ai stil!

Atunci când porţi vesta evita să alegi una de culoare neagră pe care să o asortezi cu o cămaşă albă şi cu un papion negru – vei arăta ca un chelner.

La birou poţi alege să porţi o ţinută compusă din pantaloni eleganţi, o cămaşă simplă cu un imprimeu subtil şi pe deasupra o vestă. Poţi lăsa sacoul deoparte. Nu uita de cravată, altfel ţinuta nu va fi completă. De asemenea, mai poţi adăuga un ceas elegant pentru o apariţie impecabilă.

În cazul unui eveniment sofisticat poarta vesta neapărat cu tot costumul. Optează pentru nuanţe mai puţin severe decât negrul: bleumarin, gri închis. Mai adaugă la acest tip de ţinută: o batistă în buzunarul sacoului de la costum, o cravată în ton cu costumul şi nişte pantofi foarte eleganţi. Nu uita să îţi aranjezi părul în ton cu evenimentul şi vei fi de-a dreptul o apariţie remarcabilă.

După cum vezi, vesta este un element indispensabil în garderoba unui bărbat preocupat de modă şi de stilul elegant. Purtând un asemenea item te vei face mult mai uşor remarcat şi cu siguranţă, vei fi invidiat pentru stilul tău impecabil!

By | 2018-01-29T16:00:50+01:00 January 29th, 2018|Zonal News|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment