Diferențele dintre rochiile cocktail și rochiile de gală

/Diferențele dintre rochiile cocktail și rochiile de gală

Diferențele dintre rochiile cocktail și rochiile de gală

Fiecare eveniment cere o ținută pe măsură. Pentru a nu da greș și a alege o ținută nepotrivită îți prezentăm diferențele dintre rochiile cocktail și rochiile de gală.

Spre deosebire de rochia de cocktail care are o lungime scurtă, maxim medie, rochia de gală va fii aproape în toate cazurile o rochie lungă. Lungimea care face diferența între cele două are rolul de a acoperi picioarele și de a adăuga o notă de mister ținutei. Desigur că există modele care vor să micșoreze acest efect printr-o crăpătură pe un picior care are rolul de a-l dezvălui atunci când pășești.

O rochie de gală va avea aproape întotdeauna aplicații strălucitoare. Fiind un eveniment de seară la care această rochie se poartă, reflexiile luminii diafane se vor proiecta pe rochie și vor crea astfel un efect și mai strălucitor. Alegand din rochii de cocktail, poti avea pe una din aceste rochii si aplicații sclipitoare, dar în mod sigur nu la același nivel ca rochia de gală.

Rochiile de gală nu sunt potrivite pentru orice tip de eveniment. De obicei acestea sunt întâlnite pe covorul roșu, sau la diferite evenimente caritabile și baluri. Nu te poți prezenta purtând o rochie de gală la o nuntă pentru că riști să superi mireasa. Însă la un eveniment în care nu este neaparat o singură persoană în centrul atenției, doamnele au mână liberă în a se întrece în ținute și în apariții care mai de care mai spectaculoase.

Accesorizarea este diferită pentru cele două tipuri de rochii. Dacă la rochia cocktail se pot asorta coliere statement și genți de mici dimensiuni, la rochia de gală purtarea unei genți tip plic este de puține ori întâlnită. Din punct de vedere al bijuteriilor, acestea trebuie să balanseze sclipirea rochiei. Fie că sunt mari sau discrete, biljuteriile asortate la rochia de gală trebuie să fie neaprat prețioase și autentice.

Cea mai întâlnită forma de rochie de gala este cea de tip prințesă, foarte voluminoasă în partea de jos. Tocmai pentru că nu sunt multe ocaziile unde poate fii purtată, o astfel de formă este permisă la evenimente pe covorul roșu sau baluri caritabile. Nici partea de sus a rochiei nu trebuie să se încadreze în tipare stricte. De la decoltee adânci și îndrăznețe, la spate gol și umeri căzuți, la tăieturi asimetrice și neobișnuite, toate sunt permise!

Te sfătuim să alegi cu grijă ținuta în funcție de eveniment, iar bazat pe diferențele dintre rochia cocktail și rochia de gală pe care ți le-am prezentat, cu siguranță vei face alegerea potrivită.

By | 2017-09-25T07:27:41+02:00 June 18th, 2017|Zonal News|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment